Cele mai sănătoase poziții de dormit

Omul modern nu acordă o importanță deosebită odihnei, iar acest lucru se poate observa imediat. Omul agitat, veșnic în căutare de ceva, lipsit de atenție și mereu încordat este un om care nu se odihnește cum și cât trebuie.

Omul modern nu acordă o importanță deosebită odihnei, iar acest lucru se poate observa imediat. Omul agitat, veșnic în căutare de ceva, lipsit de atenție și mereu încordat este un om care nu se odihnește cum și cât trebuie.

Încă din cele mai vechi timpuri se cunoaște faptul că oamenii se epuizează foarte mult chiar și atunci când vorbesc. Un vechi proverb chinezesc spune: ”Când gura vorbește, energia se risipește”. Dar tăcerea este cultivată și în istoria culturii românești, cu excepția rugăciunilor, sfințiți părinți din mănăstiri vorbesc foarte puțin și atunci cu folos.

Cele mai sănătoase poziții de dormit – importanța odihnei pentru sănătatea organismului

Așadar, tăcerea este o cale extrem de eficace de a conserva energia, pentru utilizări interne mult mai importante. Corpul are nevoie de odihnă să se refacă, iar somnul este perioada de tăcere care ajută organismul să se reîncarce. Trebuie să profităm din plin de perioada în care ne odihnim, și foarte important este să ne odihnim cum trebuie. Dar care sunt cele mai sănătoase poziții de dormit, prin care să ne oferim ocazia de a ne relaxa deplin?

Medicul ortoped Hooman Melamed de la spitalul din Los Angeles a ajuns la concluzia că 80% dintre persoanele care suferă de dureri de spate au această problemă din cauza poziției în care dorm. Așadar, a venit cu câteva sfaturi legate de cele mai bune poziții de dormit.

Cele mai sănătoase poziții de dormit – somnul pe spate, cel mai recomandat pentru o odihnă cum trebuie

Medicii recomandă dormitul pe spate, acesta se pare că este cel mai sănătos. Dormitul pe spate previne durerile de ceafă, de spate și ajută la alinierea corectă a coloanei vertebrale. Chiar dacă dormitul pe spate nu îi avantajează pe cei care sforăie, este ideal pentru prevenirea ridurilor și coșurilor.

Cei care au dureri mari de spate, care suferă de apnee în somn și femeile însărcinate știu că dormitul pe o parte este printre cele mai sănătoase poziții de dormit. Experții avertizează femeile că dormitul pe o parte poate duce la lăsarea sânilor.

Contează și poziția pe care alegeți să dormiți, cei care dorm pe partea dreaptă vor suferi de arsuri la stomac. Cei care dorm pe partea stângă presează organele interne, precum ficatul și plămânii. Unii terapeuți recomandă persoanelor care dorm pe o parte să folosească trei perne ergonomice, una sub cap, una sub talie și una între picioare.

Cele mai sănătoase poziții de dormit – dormitul în poziția fetală și dormitul pe burtă, poziții care duc la diverse afecțiuni în timp

Două poziții destul de des întâlnite, dar care nu sunt recomandate pentru o odihnă excelentă, sunt dormitul în poziție de fetus și dormitul pe burtă. Dormitul pe burtă afectează circulația și respirația, obligă gâtul să stea într-o poziție forțată și face presiune pe coloana vertebrală.

Poziția fetală presupune dormitul pe o parte cu genunchii la piept. În timp duce la dureri de spate, la lăsarea sânilor și riduri. În timpul somnului, umerii și gâtul trebuie să fie aliniați. Contează foarte mult și salteaua pe care dormiți, aceasta trebuie să fie moale, pentru a nu pune presiune pe încheieturi, dar suficient de tare pentru a susține gâtul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *